CFR are cel mai slab start de sezon din era Paszkany, mandatul Mandorlini e sub cel al lui Șunda. În 2004, ardelenii adunau 7 puncte din primele 4 etape.
„Am ratat mult!”, a invocat ieri italianul, care are postul tot mai nesigur.
Arpad Paszkany are motive serioase de îngrijorare, mai ales că CFR-ul are cel mai start prost de sezon de când echipa a revenit în Liga I. După remiza cu Astra, Mandorlini a pus pe seama ratărilor obținerea unei noi victorii. „Mi-a plăcut echipa, dar nu am avut noroc cu Astra. Nu i-am reproșat lui Traore ratările, pentru că a dat un gol și o pasă. Putea să fie eroul meciului, putea marca trei-patru goluri”, s-a plâns italianul, care nu mai poate îndeplini astfel obiectivul conducerii impus după eșecul din Banat. „E clar că nu mai putem realiza cerința șefilor după Poli, nouă puncte în trei etape. Ne-am creat totuși zece ocazii, să luăm în calcul și asta!”, a mai adăugat Mandorlini.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER